Idei de distracţie şi relaxare în vacanţa de iarnă

Se apropie finalul de an şi implicit vacanţa de iarnă, o perioadă în care foarte multe persoane se bucură de concediu, chiar şi pentru măcar câteva zile. Vremea rece ne ţine pe de o parte mai mult în spaţii interioare, însă în zonele unde există zăpadă, plimbările în aer liber au un farmec aparte. Dacă timpul permite, ideală este o călătorie într-o zonă de munte.

Mare parte din oferta de cazare în staţiuni precum Sinaia, Buşteni, Azuga sau Predeal este deja rezervată. La munte există multe opţiuni pentru distracţie şi relaxare în timpul liber, începând cu ski, snow-board sau „zbor” cu sania şi până la activităţi mai simple, de exemplu a face oameni de zăpadă, „bătaie” cu bulgări, plimbare cu telecabina sau relaxare la spa, la centrele de specialitate din hotelurile de 4 şi 5 stele.

Cei care nu pot pleca din oraş au multe variante interesante pentru timpul liber şi în localitatea de domiciliu (cu condiţia de a locui într-un oraş mare). Se poate merge la patinoar, iar distracţiile de interior sunt şi mai plăcute parcă pe timp de iarnă: biliard, snooker, escape room, cinema. Mallurile se pregătesc şi ele de vacanţa de iarnă cu oferte dedicate pe partea de distracţie, fel de fel de atracţii pe care le propun administatorii acestor centre de shopping şi divertisment.

Timp de calitate într-un mod foarte plăcut se poate petrece şi pe timp de noapte, de exemplu alegând distracţia la casino, un mediu asociat inevitabil cu eleganţă şi prestigiu. Acolo eşti mereu tratat ca un VIP, dar partea mai puţin bună este că în România există destul de puţine astfel de locaţii de rang înalt (nu putem include aici orice sală de jocuri). Cele mai multe casinouri pot fi găsite în Bucureşti.

Pentru o seară plină de adrenalină şi distracţie, dacă te simţi un împărat al jocurilor precum Nero, Claudius sau Caligula, de ce nu încerci varianta online de casino, pe platforme de specialitate. Partea şi mai interesantă este că poţi juca nu doar pe desktop şi laptop, ci şi pe smartphone sau tabletă. Tu decizi cum, când, cât, dar este clar că vei avea parte de distracţie demnă de această încărcătură istorică. Se ştie că mulţi împăraţi romani iubeau jocurile cu zaruri, istoria cazinourilor legându-se profund de această perioadă îndepărtată: Claudius avea o masă specială pentru jocul cu zarurile pentru călătoriile cu caleaşca, Caligula era cunoscut pentru faptul că nu ştia să piardă, în timp ce Nero a ajuns chiar să parieze banii poporului din vistierie la jocuri cu zaruri.

Poţi să îţi instalezi diverse jocuri şi aplicaţii pe smartphone, cu siguranţă vei lua distracţia cu tine oriunde ai merge. Românii sunt tot mai interesaţi de tehnologie, folosesc tot mai intens gadgeturile şi internetul mobil de mare viteză, iar divertismentul pe mobil atinge noi şi noi recorduri.

Pentru ca totul să fie echilibrat, în vacanţa de iarnă este bine să împleteşti distracţia şi relaxarea şi în acelaşi timp să faci totul atât online, cât şi offline. Dacă vremea rece nu îţi este pe plac atât de mult, ai putea să cauţi bilete de avion low cost şi să planifici o călătorie „fulger” într-o zonă mai caldă, poate în Spania, Grecia, Italia sau chiar în ţări mai îndepărtate precum Thailanda, unde poţi face plajă şi unde te poţi bucura de Soare din plin. De asemenea, Tenerife este o variantă tot mai des aleasă de români, căci preţurile sunt destul de accesibile în raport cu nivelul de „exotic” al acestei locaţii pentru vacanţă. Chiar şi în deplasare se poate folosi, din când în când, distracţia pe mobil, inclusiv partea de jocuri online.

Lasă un răspuns